22 Sep 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Rectorul Dumitru Chirleșan a făcut performanță la Universitatea Pitești chiar și în pandemie

Rectorul Dumitru Chirleșan a făcut performanță la Universitatea Pitești chiar și în pandemie

Atunci când ai viziune și ești proactiv, poți vedea oportunități chiar și în circumstanțe nu tocmai fericite. Spre exemplu, conducerea Universități din Pitești a folosit tot anul 2021, tras pe dreapta de către pandemie, pentru a investi masiv în dotări și a pune la punct o platformă online performantă și atractivă. Paradoxal, numărul prezențelor la curs, în online, a fost mult mai mare decât cel fizic, iar implicarea studenților mult mai consistentă. Învățământul online va rămâne o constantă și după ce această pandemie se va fi terminat, crede rectorul Dumitru Chirleșan. Speră, doar, să nu rămână constantă și atitudinea plină de desconsiderare a ministeriabililor la adresa profesorilor. Aceștia trebuie zilnic să petreacă două-trei ore în plus doar ca să descarce cursurile online și apoi să le urce în sistem pentru a-și dovedi activitatea. Cu alte cuvinte, circumstanțele de... vinovăție au fost aplicate din start, fără drept de apel.

,,S-a mers pe idea circumstanțelor de vinovăție anticipată, cum că sigur profesorii nu-și fac orele”

,,Însă cum ne-a găsit pandemia ca pregătire și ca nivel de implicare? Seamănă foarte mult cu aruncatul copilului în piscină: dacă învață să înoate, înoată, dacă nu… Dumnezeu cu mila! Cam așa s-au trezit cadrele noastre didactice începând cu 10 martie, în situația de a trece de azi pe mâine de la un anumit mediu socio-profesional la altul. Peste acestea, mai pe toamnă vine și un Ordin de ministru care ne obligă să facem dovada orelor prestate online, ceea ce a complicat nivelul de implicare al cadrelor didactice. După conexiunea în online, după un curs, profesorul mai trebuie să stea două ore să descarce filmările făcute, să le încarce pe serverul Universității prevăzut pentru stocarea informațiilor. S-a mers pe idea circumstanțelor de vinovăție anticipată, cum că sigur profesorii nu-și fac orele. După umila mea părere, nu meritam o asemenea abordare. Abordarea cu… <las’ că știm noi că ei nu fac> ar fi trebuit să se aplice peste doi ani, dacă după verificări s-ar fi descoperit că nu facem. Dar, chiar așa pe picior și din prima, mi se pare că am fost desconsiderați din punct de vedere profesional și moral. Veți spune: ce, nu sunt profesori care nu și-au făcut orele? Ba da, dar nu erau și înainte, când nu erau online, profesori care nu-și făceau orele? Problema prestației profesionale nu se rezolvă prin Ordine de ministru și prin radicalizări. Universitatea e conștientă, ca instituție, că are niște datorii față de societate și că trebuie să-și facă curățenie în interior. Și cu Ordin de ministru, și fără, noi oricum ne făceam treaba în privința actului educațional.” a declarat rectorul Dumitru Chirleșan.

,,Online-ul va rămâne peren și ne pregătim temeinic pentru acest viitor”

Spre deosebire de alte universități, ,,aruncatul copilului în piscină” nu a fost o experiență foarte traumatizantă la Universitatea Pitești, pentru că ,,piscina” era cât de cât încălzită, iar copilul luase ceva lecții de înot înainte.

,,A fost un șoc nu doar profesional, ci și unul social, un șoc cultural și un șoc spiritual. Cu toții vorbeam de câțiva ani despre învățământul online, despre platforme, despre Corsis. Aveam aceste chestiuni lămurite prin proiecte, prin cultura profesională de bază. Nu ne așteptam ca într-o asemenea măsură și cu o asemenea viteză să fim nevoiți să le folosim. Norocul nostru este că aveam o platformă de e-learning revizuită încă din 2016, de când am preluat primul mandat, am schimbat complet baza de proiectare și implicit maniera de a face învățământ online, mergând direct la cea mai modernă formula. Am concluzionat cu toții că platforma Moodle este cea mai eficientă și pe ea am construit învățământul online. Practic, 2019 ne-a găsit cu o structură bună, ca dovadă că și-a făcut treaba. Deja se construiește puternic o nouă platformă, în care am investit resurse de tot felul, am dotat cu servere și sisteme audio-video de videoconferință, iar din punct de vedere al software-ului și construiește o platformă nouă, tot pe Moodle. Atractivitatea și gradul de interacțiune va fi mult mai bun. Online-ul va rămâne peren și ne pregătim temeinic pentru acest viitor.” a declarat rectorul Dumitru Chirleșan.

,,Universitatea din Pitești s-a înscris pe un trend ascendent și vrem să ajungem și mai sus

Chiar și într-un an complicat precum 2020, Universitatea Pitești a primit încă o data confirmarea eforturilor din ultimii ani. Aceasta se află pe harta universităților cu vizibilitate internațională, dar și pe lista pentru finanțare suplimentară a Consiliului Național de Finanțare a Învățământului Superior.

,,În ciuda greutăților acestui an, au început să apară confirmările cu privire la justețea măsurilor luate începând cu 2016. Universitatea din Pitești s-a înscris pe un trend ascendent și vrem să ajungem și mai sus. Eforturile nu sunt publice, dar au dat roade. După intrarea în liga întâi, cu grad de încredere ridicat, au venit încă două confirmări destul de proaspete. Pentru al doilea an la rând, Universitatea din Pitești se numără printre cele 28 de universități românești ce au vizibilitate internațională, înr-o zonă destul de confortabilă, undeva pe la jumătate. De asemenea, acum două săptămâni, și Consiliul Național de Finanțare a Învățământului Superior a publicat clasamentul pe anul acesta, care ne evaluează pe programe de studii, după 14 indicatori de performanță. Am aflat că în clasament stăm bine și foarte bine la multe dintre programele de studii. La matematică, spre exemplu, suntem pe locul doi în țară și în primele zece locuri cu ingineria. Surprizele plăcute se vor reflecta și în bugetul consolidat al Universității pe 2021, când vom primi finanțare suplimentară.” a mai declarat rectorul Universității Pitești.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
22 septembrie 2021

AED 1,1485 +0.03 %
AUD 3,057 -0.39 %
BRL 0,8004 +1.07 %
CAD 3,2971 -0.26 %
CHF 4,5738 +0.33 %
CNY 0,6524 +0.03 %
CZK 0,1948 0.00 % -
DKK 0,6656 +0.02 %
EGP 0,2685 -0.04 %
EUR 4,9495 +0.02 %
GBP 5,7509 -0.37 %
HRK 0,6604 +0.09 %
HUF 1,3946 -0.54 %
INR 0,0571 -0.35 %
JPY 3,8525 +0.10 %
KRW 0,3565 +0.08 %
MDL 0,2386 -0.38 %
MXN 0,2102 0.00 % -
NOK 0,4871 +0.12 %
NZD 2,9623 -0.35 %
PLN 1,0689 -0.34 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0579 +0.52 %
SEK 0,4864 -0.02 %
THB 0,1262 -0.08 %
TRY 0,4873 -0.18 %
UAH 0,1584 +0.25 %
USD 4,2188 0.00 % -
XAU 240,9126 0.00 % -
XDR 5,988 0.00 % -
ZAR 0,2857 0.00 % -

Mai mult
...
...
Federatia Educatiei Nationale ameninta cu greva fiscala la inceputul lui 2011

25% dintre angajatii Ministerului Educatiei - concediati pana la 1 septembrie

REZULTATE BAC 2015. Lista cu notele de la Bacalaureat din fiecare judeţ


Bacalaureat 2011: Doi profesori supraveghetori, eliminati de la BAC

36 de studenti admisi la sectia de Politie Comunitara a Universitatii Pitesti

Cine minte, Voica sau Bratu?


Rectorii vor fi revocati de MEC in baza constatarii Consiliului de Etica