18 May 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Dănuţ, copilul salvat din fântână, face progrese enorme în lupta pentru viaţă

Dănuţ, copilul salvat din fântână, face progrese enorme în lupta pentru viaţă

Dănuţ, copilașul salvat în urmă cu două zile dintr-o fântână în care a stat mai bine de 10 ore, se agaţă cu putere de viaţă. În ciuda stării critice, cauzate de un stop cardiac dar, mai ales de plămânii afectaţi, medicii au anunțat că, joi seară, copilul a fost detubat și respiră singur.

„A dat semne că vrea să respire singur şi a fost detubat. Colegii mei spun că respiră spontan, deocamdată. Este bine, este sub uşoară sedare. Pare că îşi coordonează nişte mişcări, că urmăreşte cu privirea. El este mic, a fost şi foarte mult sedat.” a anunțat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, medicul Raluca Alexandru.

Aşadar, din punct de vedere neurologic, lucrurile par a fi în regulă. Urmează o perioadă ceva mai lungă în care plămânii trebuie curăţaţi de apa inhalată cu tot cu bacteriile pe care medicii încearcă să le distrugă cu antibiotic.

 

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Costi Iordache

Apa cea de toate zilele

Cand eram copil, bunica-femeie simpla si cu frica de Dumnezeu, inspaimantata de rautatea oamenilor,  imi spunea: "Maica, o sa ajungeti sa cumparati si ...

Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
17 mai 2021

AED 1,1033 -0.39 %
AUD 3,1433 -0.14 %
BRL 0,7686 +0.30 %
CAD 3,3465 -0.15 %
CHF 4,4985 -0.01 %
CNY 0,6293 -0.43 %
CZK 0,1933 +0.26 %
DKK 0,6624 +0.02 %
EGP 0,2588 -0.38 %
EUR 4,9256 +0.01 %
GBP 5,7135 -0.10 %
HRK 0,6552 +0.03 %
HUF 1,3998 +1.21 %
INR 0,0553 -0.36 %
JPY 3,7111 -0.26 %
KRW 0,3567 -1.03 %
MDL 0,2294 -0.35 %
MXN 0,2037 -0.54 %
NOK 0,4902 -0.04 %
NZD 2,9216 -0.25 %
PLN 1,0863 +0.04 %
RSD 0,0419 0.00 % -
RUB 0,0548 -0.18 %
SEK 0,4853 -0.10 %
THB 0,1289 -0.62 %
TRY 0,4862 +1.06 %
UAH 0,147 -0.20 %
USD 4,0527 0.00 % -
XAU 240,8982 0.00 % -
XDR 5,8384 0.00 % -
ZAR 0,2866 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”