27 Sep 2021 | Vremea în : °C
Descoperiți farmecul toamnei la “Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului”și “Târgul Meșterilor Populari”

Descoperiți farmecul toamnei la “Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului”și “Târgul Meșterilor Populari”

“Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului”și “Târgul Meșterilor Populari” deschid calendarul evenimentelor acestei toamne. Manifestarea are loc în perioada 30 septembrie - 2 octombrie și este organizată de Centrul Cultural, Primăria și Consiliul Local Mioveni.

Festivitățile se vor desfășura pe platoul din Centrul Civic Mioveni și vor fi animate de spectacole de muzică populară, iar producătorii agricoli și fermierii vor expune spre vânzare rodul toamnei, reprezentat prin fructe și legume proaspete, murături, zacuscă, compoturi, dulcețuri, must, vin, miere, brânzeturi și produse tradiționale din carne.

La acest târg au fost acceptați să participle doar comercianții de produse tradiționale, care posed certificat de producător și certificat de înregistrare la Direcția Sanitară, din care reiese că marfa este procesată în gospodăria proprie.

 

Iată programul manifestărilor:

Vineri, 30 SEPTEMBRIE

Ora 15.00 – Deschiderea oficială a evenimentului

16.00 - 21.30 - spectacol folcloric în Centrul Civic Mioveni

Partea I

• Ansamblul Mugurașii Mioveniului și soliștii: Andrei Vilău și Alecsandra Păunoiu.

• Mariana POPA PATRICHI

• Doina ISTRATE

• Geta SILVEANU

• Tița TUDOSE

• Ana BARDICI

• Daniela ANGHEL

• Radu STEFAN TATAN

• Mihaela WALMAR

• Mariana POPA

Partea a II-a

• Ansamblul ”PLAI DE DOR”

soliști: Mihaela FERARU, Izabel CRISTESCU, George DUMITRACHE, Mihaela COSTACHE, Valentin POIENARIU, Liliana MATEI, Diana CĂLINESCU, Mitică TAVĂ, Daniela CERNEA, Nineta POPA.

• Cristina UDREA

• Alin PAVELESCU

• Mioara RAICA

• Gabriela ARGEȘANU

• Elena SIMA

• Constantin GAGIU

• Mihaela CHIRIȚESCU

• Marcela FOTA

• Nuți și Vasile TAPOTA LATAREȚU RECITAL

Sâmbătă, 1 OCTOMBRIE

18.00 - 22.30 - spectacol folcloric în Centrul Civic Mioveni

Partea I

• Ansamblul de mandoline "Nova"

• Grupul folcloric „DORULEȚUL”

• Flori CAFTALIU

• Costel CAFTALIU

• Mariana STAN

• Lămâița VĂDUVA

• Marian DRAGOMIR

• Maria ȘTEFAN

• Grupul folcloric„CUNUNA DOMNEȘTIULUI”

Partea a II-a

• Mitică TAVĂ

• Florica JINGA

• Florin PÂRLAN

• Camelia CONOVICI

• Daniela CERNEA

• Nicu și Nina SPÂNU

• Georgel NUCĂ

• Grupul folcloric„DORURI MUSCELENE” – Recital

Duminică, 2 OCTOMBRIE

18.00 - 22.30 - spectacol folcloric în Centrul Civic Mioveni

• Lansare album VALENTIN SANFIRA

• Ansamblul „PLAI DE DOR”

soliști: Mihaela FERARU, Izabel CRISTESCU, George DUMITRACHE, Mihaela COSTACHE, Valentin POIENARIU, Liliana MATEI, Diana CĂLINESCU, Mitică TAVĂ, Daniela CERNEA, Nineta POPA.

• Valentin SANFIRA

• Maria LOGA

• Delia BARBU

• Neta SOARE

• Rodica MITRAN

 

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
27 septembrie 2021

AED 1,1515 +0.30 %
AUD 3,072 +0.23 %
BRL 0,7923 -0.34 %
CAD 3,3434 +0.57 %
CHF 4,5605 -0.21 %
CNY 0,6545 +0.32 %
CZK 0,1947 -0.10 %
DKK 0,6655 0.00 % -
EGP 0,2686 0.00 % -
EUR 4,9488 -0.01 %
GBP 5,7938 +0.23 %
HRK 0,6596 -0.09 %
HUF 1,3839 -0.35 %
INR 0,0573 +0.17 %
JPY 3,8123 -0.19 %
KRW 0,3584 +0.03 %
MDL 0,2383 -0.13 %
MXN 0,2105 +0.57 %
NOK 0,4931 +0.39 %
NZD 2,9635 -0.18 %
PLN 1,0771 +0.27 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0583 +0.87 %
SEK 0,487 -0.33 %
THB 0,1262 -0.08 %
TRY 0,4786 +0.19 %
UAH 0,1587 +0.25 %
USD 4,2297 0.00 % -
XAU 237,8539 0.00 % -
XDR 5,9952 0.00 % -
ZAR 0,2813 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”