22 Jan 2022 | Vremea în : °C
Bitpress
Ovidiu Puiu: ,,A te lamenta de pe marginea terenului și a face non-combat e aproape de un act de lașitate!”

Ovidiu Puiu: ,,A te lamenta de pe marginea terenului și a face non-combat e aproape de un act de lașitate!”

Ovidiu Puiu, rectorul Universității ,,Constantin Brâncoveanu”, deschide lista PSD pentru Senat. Achiziția este una valorică pentru PSD, partid care a încercat să vină în fața argeșenilor cu oameni care au nu doar o carieră onorabilă, ci și un sistem de relații și influență deloc de neglijat. Primarul Piteștiului Cristian Gentea este cel care l-a propus pe rectorul piteștean pentru un mandat de senator, iar filiala județeană și-a dat ok-ul fără să stea pe gânduri.

,,PSD m-a ales pe mine și eu am ales PSD într-un moment în care este evident că partidul se reînnoiește

*Domnule rector, de ce vizați un mandat de parlamentar și… de ce din partea PSD?

**Am decis să fac acum acest pas considerând că am atins un anume nivel de maturitate în activitatea profesională și că sunt la vârsta la care am suficient elan și dorință de mai bine. PSD m-a ales pe mine și eu am ales PSD într-un moment în care este evident că partidul se reînnoiește pe toate palierele și vine cu o viziune bine articulată asupra viitorului. 

*De cât timp faceți parte din PSD?

**Am semnat oficial adeziunea la PSD în anul 2018, dar atașamentul meu față de valorile și ideile de centru–stânga există dintotdeauna.

*Cine a venit cu propunerea către dumneavoastră?

**Propunerea a venit din partea domnului primar Cristian Gentea, președinte al organizației municipale a PSD, din care fac parte și eu. Profit de acestă ocazie pentru a-i mulțumi public si de a-l asigura de un parteneriat onest si performant. Cred că eu și domnul Gentea avem multe puncte comune - și mă refer aici, de exemplu, la determinare, la background-ul profesional în educație și cercetare sau la capacitatea de a construi o echipă performantă. Evident, propunerea a fost ulterior acceptată la nivelul organizației județene și le mulțumesc pe această cale colegilor din PSD – în mod special domnului președinte Ion Mînzînă – pentru votul de încredere!

*Ați ezitat atunci când vi s-a făcut propunerea sau a fost… gând la gând cu bucurie?

**Am reflectat, așa cum era și normal, asupra propunerii și am răspuns ulterior cu un ”DA” hotărât. Consider că dacă vrei schimbare, atunci schimbarea trebuie să vină în primul rând de la tine. Cred că a te lamenta de pe marginea terenului și a face non-combat e aproape de un act de lașitate!

,,Prioritare vor fi soluțiile de ieșire din criza Covid

*Nu sunteți un membru clasic de partid, care să se îmbrace în tricoul roșu cu trandafiri și să împartă pliante pe Strada Mare… Cum credeți că vă veți integra în peisajul PSD?

**Mi-am propus să fiu un membru bun de partid și să-mi valorific expertiza în folosul tuturor argeșenilor. Mă consider un om al dialogului și intru în politică cu gândul la construcție, la fapte și la echilibru. Am convingerea că alegătorii și membrii PSD mă vor judeca în primul rând după rezultatele din Parlamentul României! În fapt, eu trăiesc și muncesc în Argeș de peste 30 de ani și am interacționat în tot acest timp, cu zeci, poate cu sute de membri ai PSD, cu miniștri și prim-miniștri ai acestui partid, cu parlamentari, primari, consilieri sau simplii membri de partid! Aș vrea să cred că integrarea în peisajul PSD s-a produs deja, că oamenii simt că facem deja o echipă!

*Ocupați un loc eligibil pe lista PSD, deci este doar o chestiune de timp până când veți ajunge parlamentar. Spuneți-mi trei proiecte importante care se vor afla pe agenda mandatului dumneavoastră.

**Agenda parlamentară va fi definită prin consultare cu aleșii locali și va fi aliniată cu obiectivele politice la nivel național. Prin prisma profilului profesional, eu vin cu expertiză în educație, economie, afaceri europene și dezvoltare regională. În mod evident, prioritare vor fi soluțiile de ieșire din criza Covid și mă refer aici în special la asigurarea accesului la educație de calitate pentru toți, la sprijinirea companiilor, salvarea locurilor de muncă existente și crearea unora noi. În acest sens, voi susține toate demersurile de creare a unui parc industrial care să genereze noi locuri de muncă în zona metropolitană Pitești, precum și investițiile în infrastructură, care să aducă tot județul Argeșul la standarde europene! Europa, prin Pactul Verde European, pune mare accent pe infrastructura feroviară, care poate fi, în opinia mea, providențială pentru economia locală și națională! Nu în ultimul rând, cei care au o bună cunoaștere a logicii de intervenție a fondurilor structurale și de investiții, știu foarte bine că scopul final este unul singur: reducerea disparităților inter-regionale! În strânsă legătură cu acest deziderat, agenda mea parlamentară va avea cu siguranță în vedere soluții pentru reducerea decalajelor urban – rural și promovarea dezvoltării teritoriale echilibrate!  

*În ce fel se va schimba viața dumneavoastră profesională după ce veți ajunge parlamentar?

**Nu există niciun fel de incompatibilitate între cele două poziții pe care le voi ocupa, dimpotrivă, am convingere că ele se vor susține reciproc!



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
21 ianuarie 2022

AED 1,1874 +0.07 %
AUD 3,1405 -0.43 %
BRL 0,8047 +0.41 %
CAD 3,4856 -0.11 %
CHF 4,7821 +0.43 %
CNY 0,6878 +0.13 %
CZK 0,2032 -0.34 %
DKK 0,6644 -0.02 %
EGP 0,2775 +0.04 %
EUR 4,9449 -0.01 %
GBP 5,9178 -0.32 %
HRK 0,6569 -0.03 %
HUF 1,3843 -0.12 %
INR 0,0586 +0.17 %
JPY 3,829 +0.38 %
KRW 0,366 -0.05 %
MDL 0,2416 0.00 % -
MXN 0,2131 +0.19 %
NOK 0,493 -0.50 %
NZD 2,9344 -0.66 %
PLN 1,0912 -0.21 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,057 +0.18 %
SEK 0,4752 -0.61 %
THB 0,1325 +0.08 %
TRY 0,325 +0.31 %
UAH 0,154 +0.13 %
USD 4,3614 0.00 % -
XAU 257,23 0.00 % -
XDR 6,1169 0.00 % -
ZAR 0,2882 0.00 % -

Mai mult
...
...

Demisie din Consiliul local Campulung

O mai ştiţi pe aia mică, cu gura mare şi silicoanele revărsate la televizor? Candidează la Parlament...

Cazul Vulturesti sau cum a murit PSD pe limba lui

Cu drag, de la Servicii, pentru profesorul Crin Antonescu: dosarul de la Secu’

Viceprimarul de la Nucsoara este noul presedinte al PNG Arges




Luminita Gheorghiu s-a inscris in UNPR Arges