08 Dec 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Regina Maria a inaugurat a doua policlinică din Pitești, o investiție de 700.000 euro

Regina Maria a inaugurat a doua policlinică din Pitești, o investiție de 700.000 euro

La trei ani de la deschiderea primei policlinici din Pitești, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își consolidează prezența în acest oraș prin inaugurarea unei noi policlinici amplasate central – REGINA MARIA Brătianu. Cu o investiție de 700.000 euro, noua clinică este localizată în Pitești Business Forum și duce mai departe angajamentul operatorului privat de a susține calitatea înaltă a actului medical, precum și grija pentru sănătatea femeii și a copilului.

Policlinica REGINA MARIA Brătianu se întinde pe două niveluri, are o suprafață de 500 mp, dispune de 12 cabinete de consultații și oferă expertiză în peste 15 specialități medicale. Dotată cu echipamente medicale de ultimă generație și având o echipă de 20 de medici, noua clinică se remarcă printr-un centru dedicat de obstetrică-ginecologie, centru de pediatrie și servicii interdisciplinare de diagnostic. În noua policlinică vor oferi consultații și medici din București.

Prima policlinică deschisă de REGINA MARIA în Pitești va continua să funcționeze drept centru dedicat de Medicina Muncii, incluzând, de asemenea, cabinete medicale (medicină generală, pneumologie și urologie) și un punct de recoltare analize. De la deschidere și până în prezent, în prima policlinică REGINA MARIA din Pitești s-au efectuat peste 50.000 de vizite și aproximativ 260.000 de analize și consultații.

„Inaugurarea Policlinicii Brătianu confirmă angajamentul nostru de a fi alături de piteșteni cu servicii medicale de înaltă calitate, având în același timp un dublu rol: acela de angajator și de partener pentru companiile din zonă. Policlinica Brătianu urmărește deservirea unei baze locale de peste 29.000 de abonați din județul Argeș. Astfel, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își asumă misiunea de a avea grijă de sănătatea tuturor actorilor din mediul de business local, inclusiv mari companii precum Dacia Groupe Renault – un parteneriat început cu 10 ani în urmă și care continuă și astăzi.”, a declarat Fady Chreih, CEO REGINA MARIA.

Printre specialitățile medicale disponibile în nouă clinică se numără: alergologie și imunologie, boli de nutriție și metabolice, boli infecțioase, cardiologie, dermatologie, gastroenterologie, pediatrie, unitate ORL și unitate de oftalmologie, ecografie (inclusiv morfo-fetală) și altele. De asemenea, policlinica dispune de laborator propriu și de punct de recoltare analize.

Leadership în servicii de sănătate în județul Argeș și în zonele adiacente

Inaugurarea Policlinicii Brătianu consolidează poziția de lider a Rețelei de sănătate REGINA MARIA în județul Argeș și în zonele adiacente. Expansiunea operatorului privat de servicii medicale în județul Argeș se adaugă extinderilor recente din ultimele trei luni, prin: preluarea centrelor medicale Dr. Grigoraș din Timișoara, preluarea Spitalului Ponderas și a Centrului Medical Helios din Craiova.

Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA

Reţeaua de sănătate REGINA MARIA este operatorul de servicii medicale private din România ce reunește peste 3000 de angajați și colaboratori în cele 30 de locații proprii din Bucureşti şi din ţară. REGINA MARIA și-a câștigat poziția de lider pe piața medicală românească datorită calității serviciilor oferite și a numărului de unități medicale prin intermediul cărora deservește peste 1,3 milioane de pacienți retail. Totodată, REGINA MARIA are un portofoliu de peste 355.000 de pachete de prevenție și tratament. În cifre, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA înseamnă: 30 de locații proprii, 4 spitale, 3 centre cu spitalizare de zi, 2  maternități, 6 campusuri medicale, 8 centre de imagistică, 14 laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem și peste 180 de policlinici partenere în țară. Totodată, REGINA MARIA este prima companie care a introdus în România pachetele de prevenție (abonamente) pentru companii, în urmă cu 20 de ani, și care a lansat recent prima gamă de pachete de prevenție destinată IMM-urilor, indiferent de numărul de angajați.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
8 decembrie 2021

AED 1,193 -0.30 %
AUD 3,122 +0.22 %
BRL 0,7806 +1.05 %
CAD 3,4666 +0.19 %
CHF 4,7448 -0.21 %
CNY 0,6902 0.00 % -
CZK 0,1944 +0.10 %
DKK 0,6655 0.00 % -
EGP 0,2789 -0.25 %
EUR 4,9488 +0.01 %
GBP 5,7881 -0.60 %
HRK 0,6576 -0.02 %
HUF 1,3445 -0.61 %
INR 0,0581 -0.34 %
JPY 3,8643 -0.11 %
KRW 0,3723 -0.19 %
MDL 0,249 +0.57 %
MXN 0,2086 +0.82 %
NOK 0,4877 +0.49 %
NZD 2,9674 -0.28 %
PLN 1,0775 +0.15 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0594 +0.51 %
SEK 0,4825 -0.10 %
THB 0,1308 +0.23 %
TRY 0,3206 +0.12 %
UAH 0,1611 +0.25 %
USD 4,382 0.00 % -
XAU 252,5141 0.00 % -
XDR 6,1259 0.00 % -
ZAR 0,2772 0.00 % -

Mai mult
...
...
Gonoreea, tot mai rezistenta la tratament

Slabeste online!

Matasea de porumb elimina kilogramele in plus si pietrele la rinichi

Unitatile spitalicesti vor fi finantate dupa criteriile impuse de reforma din sistemul sanitar

Vinul poate produce cancer la san

Dana Croitoru, fitoterapeut Plafar va recomanda... pastila de slabit

Anticancerlin - tratament 100% natural in lupta cu cancerul

Cum combatem sindromul de colon iritabil

Fructele de Graviola distrug celulele canceroase mai bine decat chimioterapia

Redigest – un miracol in tratarea bolilor gastrice si hepatice