12 May 2021 | Vremea în : °C
AS Colibași, desigur, o nouă victorie!

AS Colibași, desigur, o nouă victorie!

În timp ce Mioveniul suferă, încă, după rănile provocate de Bătrâna Doamnă, care a profitat de băieții CS-ului din urbe, cu 2-0, starea de spirit locală poate crește, păstrând proporțiile, după prima deplasare a tigrilor de la AS Colibași, în acest retur al Campionatului de Fotbal – liga V, la CS Albota 2012 II.

Pentru că vrem să ne acordăm cu istoricul din ultimul an, al clubului din Colibași, care ne-a văduvit de emoțiile privind câștigătoarea întâlnirilor, limităm suspansul și vă comunicăm scorul final, 0-2.

Însoțiți de suporterul total, Omul-Orchestră, jucătorii din Colibași nu au dat nici o șansă adversarilor de astăzi, în ciuda tăpșanului cu marcaje pus la dispoziție de gazde, pseudoteren care a făcut dificilă circulația balonului, limitând astfel ploaia de goluri și devastatoarea tiki-taca ce s-ar fi putut dezlănțui asupra Albotei, cu efect direct asupra tabelei de scor, inexistente și pe acest stadion…

În prima repriză, au mai fost două goluri ale celor din Colibași, anulate de arbitrii întâlnirii, pe motiv de offside și, poate, de frică. Scorul la pauză a fost 0-1. Golurile au fost înscrise de Marius Tănase și Alexandru Ionuț Stoica.

Tigrii colibășeni au jucat fără doi mijlocași ofensivi din echipa de bază, Marius Marian, accidentat, și veteranul Ilie Baicu, care, la câtă meserie le-a arătat băieților, își permite să mai sară câte o etapă, pentru un miniconcediu binemeritat.

Vestea bună este că noii jucători ai echipei se integrează foarte bine în familia ASC.

C.S. Albota 2012 II a început partida de pe poziția a II-a în clasament și a terminat-o pe poziția a treia, fiind devansată de A.S. Voința Budeasa, care a câștigat astăzi în deplasare, la  CS Edilul Pitești, urcând pe locul II, la 10 puncte sub AS Colibași.

Galeria Albotei, formată din trei persoane, a fost surprinsă de scandările celor din Colibași, conduși neîncetat de Omul-Orchestră, prin bătăi agonizante în tobă și scandări la portavoce. Un domn cu ochelari, dintre blajinii spectatorii locali, s-a plâns, în continuu, că bătăile tobei din Colibași îi cad greu la timpan. Probabil, se credea la un meci de șah…

Credem că și scorul întâlnirii i-a căzut greu, la fel ca și “Ducelui de Albota”, primarul Ion Dumitru, care a asistat la partidă, așa cum și-ar dori și Gigi Becali, de pe banca tehnică.

Iată scorurile etapei cu numărul 19:

  • A.S. STEJARII BELETI NEGRESTI 2 – 5 A.S. DRAGANU Pauza: 2-0
  • C.S. ALBOTA 2012 II 0 – 2 A.S. COLIBASI Pauza: 0-1
  • C.S. DOMNESTI 1 – 2 A.S. SOIMII TIGVENI Pauza: 1-2
  • A.S. CATEASCA 5 – 0 A.S. MUSATESTI Pauza: 4-0
  • A.C.S. F.C. DANUT COMAN 2 – 2 A.S. FLACARA LEORDENI Pauza: 1-0
  • A.S. DEPORTIVO MALURENI 2 – 0 A.S. SPORTING STANESTI CORBI Pauza: 1-0
  • A.S. OARJA 2011 8 – 0  A.S. VOINTA VALEA IASULUI Pauza: 4-0
  • A.S. CIOFRANGENI 2 – 1 A.S. UNIREA CALINESTI Pauza: 1-1
  • C.S. EDILUL PITESTI 0 – 6 A.S. VOINTA BUDEASA Pauza: 0-2

Clasament - Liga a V-a, Centru, după etapa 19

  • 1     A.S. COLIBASI                   51p
  • 2     A.S. VOINTA BUDEASA      41p
  • 3     C.S. ALBOTA 2012 II           39p
  • 4     A.S. DRAGANU                   39p
  • 5     A.S. SOIMII TIGVENI           37p
  • 6     A.S. UNIREA CALINESTI      33p
  • 7     A.S. CATEASCA                  32p
  • 8     A.S. OARJA 2011                 30p
  • 9     A.S. STEJARII BELETI NEGRESTI  30p
  • 10   A.S. CIOFRANGENI              28p
  • 11   A.S. SPORTING STANESTI CORBI   25p
  • 12   C.S. DOMNESTI                   24p
  • 13   A.C.S. F.C. DANUT COMAN   23p
  • 14   A.S. FLACARA LEORDENI 19   20p
  • 15   A.S. DEPORTIVO MALURENI   17p
  • 16   A.S. MUSATESTI            16p
  • 17   A.S. VOINTA VALEA IASULUI 8p  
  • 18   C.S. EDILUL PITESTI           4p   


Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
11 mai 2021

AED 1,1023 -0.01 %
AUD 3,1777 -0.34 %
BRL 0,7751 +0.19 %
CAD 3,3462 +0.11 %
CHF 4,4882 -0.16 %
CNY 0,6305 -0.14 %
CZK 0,1925 +0.21 %
DKK 0,6626 +0.03 %
EGP 0,2582 +0.16 %
EUR 4,9265 +0.01 %
GBP 5,7238 +0.32 %
HRK 0,6538 0.00 % -
HUF 1,3738 -0.11 %
INR 0,0552 0.00 % -
JPY 3,7198 -0.12 %
KRW 0,362 -0.41 %
MDL 0,229 -0.13 %
MXN 0,2037 0.00 % -
NOK 0,4914 -0.36 %
NZD 2,9498 -0.09 %
PLN 1,0817 +0.44 %
RSD 0,0419 0.00 % -
RUB 0,0548 +0.18 %
SEK 0,4869 -0.04 %
THB 0,1302 -0.08 %
TRY 0,4868 -0.75 %
UAH 0,1463 +0.07 %
USD 4,0491 0.00 % -
XAU 239,3472 0.00 % -
XDR 5,8398 0.00 % -
ZAR 0,2898 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010