28 Oct 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
CS Mioveni – FC Brașov 0-1

CS Mioveni – FC Brașov 0-1

CS Mioveni a pierdut meciul de pe teren propriu cu FC Brașov, scor 0-1, în etapa a 15-a din liga secundă de fotbal. Echipa antrenată de Cornel Țălnar și-a consolidat avansul în clasament, în fața celor din Mioveni, care chiar dacă au avut câteva mari ocazii de gol, nu au reușit să le fructifice.

CS Mioveni a dezamăgit, miza acestei întâlniri punându-și amprenta pe jocul echipei. A lipsit concentrarea și coordonarea în fazele de atac, din acest punct de vedere FC Brașov părând echipa mai matură, care a și înscris prin Manole, la una din puținele faze de atac din prima repriză.

Repriza a doua a fost dominată, în mare parte, de CS Mioveni care a avut și o bară.

În urma acestui rezultat, FC Braşov acumulează 34 de puncte şi se menţine pe locul 2, la un punct în spatele liderului Juventus Bucureşti, iar CS Mioveni rămâne pe poziţia a 3-a, cu 28 de puncte.

CS Mioveni: O. Popescu - Tirică, Gugu, Vişa, Tomozei (M. Staicu 81') - Boboc, Biceanu (M. Galan 76') - Rădescu, C. Năstăsie, Ayza (cpt.) - Nilă (M. Vintilă 60'). Antrenor: Alexandru Pelici.

FC Braşov: F. Iacob (cpt.) - Băjan, Leca (Poverlovici 64'), I. Şerban, C. Stan - L. Manole, V. Munteanu, P. Iacob, I. Popa (Goge 57') - Grigorie (Istrati 76') - Sburlea. Antrenor: Cornel Ţălnar.

Cartonaşe galbene: Vintilă 88'/Popa 45', Poverlovici 68', Iacob 85', Băjan 90'+5'.

Arbitri: Marcel Bîrsan (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa), Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa); rezervă: Adrian Illyeş (Ploieşti).



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
28 octombrie 2021

AED 1,1629 +0.05 %
AUD 3,208 +0.21 %
BRL 0,7715 +0.60 %
CAD 3,4537 +0.45 %
CHF 4,648 -0.01 %
CNY 0,6676 0.00 % -
CZK 0,1924 -0.05 %
DKK 0,6653 +0.02 %
EGP 0,2713 +0.07 %
EUR 4,949 +0.01 %
GBP 5,8714 +0.11 %
HRK 0,6586 +0.02 %
HUF 1,3601 +0.38 %
INR 0,057 +0.18 %
JPY 3,7569 -0.02 %
KRW 0,3649 +0.22 %
MDL 0,2433 +0.12 %
MXN 0,2103 -0.43 %
NOK 0,5072 -0.02 %
NZD 3,0638 +0.48 %
PLN 1,0694 -0.17 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0607 0.00 % -
SEK 0,4966 +0.32 %
THB 0,1283 +0.23 %
TRY 0,4436 -1.03 %
UAH 0,1622 +0.31 %
USD 4,2715 0.00 % -
XAU 246,7254 0.00 % -
XDR 6,033 0.00 % -
ZAR 0,2819 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010