25 Jan 2022 | Vremea în : °C
Bitpress
Enes Sali a devenit cel mai tânăr jucător din istoria naţionalei. ”Este o onoare pentru mine”

Enes Sali a devenit cel mai tânăr jucător din istoria naţionalei. ”Este o onoare pentru mine”

Nu a fost loc de miracole în ultimele meciuri ale grupei noastre. România a scos doar o victorie cu 2-0 pe terenul celor din Liechtenstein, în timp ce Islanda nu a produs surpriza în Macedonia de Nord, nordicii fiind învinşi cu 3-1.

Pe finalul partidei a fost introdus în teren Enes Sali şi astfel jucătorul celor de al Farul Constanţa a devenit cel mai tânăr jucător din istoria primei reprezentative, la 15 ani şi 9 luni.

Prin această mutare, Mirel Rădoi a vrut să se asigure că puştiul crescut în academia de fotbal a Barcelonei nu va reprezenta altă ţară, el fiind monitorizat de Turcia şi Canada.

"Mă simt foarte bine, este o onoare pentru mine să debutez în tricoul ăsta, visam la asta de când eram mic şi pot să spun că este un vis îndeplinit. Am ales România pentru că era cea mai bună decizie şi mă bucur.

Vreau să joc pentru România cât mai mult timp. Ştiam că sunt în lot, dar nu ştiam dacă o să joc. Sincer, am avut puţine emoţii, dar când am intrat în teren, nu mai aveam nimic. M-am simţit foarte bine, băieţii m-au tratat foarte bine, este frumos.

E tristeţe în vestiar, din păcate, nu ne-am calificat la baraj, dar trebuie să ţinem capul sus şi să mergem înainte. Ăsta e visul nostru (n.r.: să ajungă la un turneu final) şi o să fac tot ce e în puterile mele să îndeplinesc acest vis. Trebuie să muncesc foarte mult", a spus Sali, la finalul partidei.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
25 ianuarie 2022

AED 1,1929 0.00 % -
AUD 3,1268 0.00 % -
BRL 0,7984 0.00 % -
CAD 3,4669 0.00 % -
CHF 4,7642 0.00 % -
CNY 0,6922 0.00 % -
CZK 0,2019 0.00 % -
DKK 0,6641 0.00 % -
EGP 0,2789 0.00 % -
EUR 4,944 0.00 % -
GBP 5,9008 0.00 % -
HRK 0,6564 0.00 % -
HUF 1,3716 0.00 % -
INR 0,0586 0.00 % -
JPY 3,8403 0.00 % -
KRW 0,3657 0.00 % -
MDL 0,2424 0.00 % -
MXN 0,2122 0.00 % -
NOK 0,4864 0.00 % -
NZD 2,9259 0.00 % -
PLN 1,0794 0.00 % -
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0558 0.00 % -
SEK 0,4713 0.00 % -
THB 0,1325 0.00 % -
TRY 0,3236 0.00 % -
UAH 0,1529 0.00 % -
USD 4,3816 0.00 % -
XAU 258,9166 0.00 % -
XDR 6,1327 0.00 % -
ZAR 0,2854 0.00 % -

Mai mult
...
...
Un cocos din Bughea, campion national

Intre Japonia si Columbia, Camelia Postoaca a luat aur in Turcia, la tenis de masa

Danut Coman a investit 300.000 de euro in Scoala de fotbal de la Pitesti

Karatiștii CS Dacia Mioveni 2012 au obținut, în acest weekend,16 medalii cu 7 sportivi

Cristian Tudor Popescu va juca tenis la Campulung

Un jandarm din Arges, printre elitele sahului mondial

Cornel Penescu s-a dezlantuit: „Cineva vaneaza FC Arges!”

FC Arges a fost retrogradata! Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata!

Dupa modelul Mutu, voleibalistii de la CSS Dinicu Golescu au chefuit inainte de meci

Dacia Mioveni si-a prezentat lotul pentru Liga 2. Jucatorii pentru sezonul 2009 - 2010